Aceeaşi Cătălina

Ştii ce arome are dimineaţa? Dumnezeule, pe la 08.00, pe cuvântul meu... miroase a copaci veseli, miroase a aer înviorat, a glasuri de păsări, miroase a linişte totodată şi a iarbă abia trezită, miroase a munte şi a mare!
Clădirile respiră odată cu mine, maşinile visează încă la nişte călătorii pe malul munţilor şi pe versanţii valurilor, iar oamenii, da, ce bine, oamenii lipsesc.
Ştii ce arome are dimineaţa? Doamne, pe la 08.00, miroase a Turnul Chindiei cu ochii lui întredeschişi, ruşinat de atâtea săruturi şi mângâieri care plutesc deasupra lui, uitate acolo de noaptea trecută.
Dimineaţa, miroase a tramvaiul abia sosit în staţie, miroase a tramvaiul care duce spre sala de pian unde miroase a muzica iubirii. Dimineaţa miroase a drumul spre Dâmboviţa liniştită, unde, la piciorul podului, săream fără frică, neştiind încotro mă vor duce curenţii. Dimineaţa, miroase a oraş cuminte, miroase a libertate şi a aşternuturi foarte calde.
Dimineaţa, pe la 08.00, miroase a copil şi-a tânăr şi-a adult. Dimineaţa, pe la 08.00, simt aroma unei femei abia născute.


-Hai să vorbim serios, acum... Unde şi când s-a produs schimbarea?
-Cine a spus ceva despre schimbare, mai degrabă e vorba despre transformare...
-Băi, dar eşti chiar deşteaptă! Nu-i acelaşi lucru?
-Acelaşi lucru pe dracu. Nu în cazul meu.
-Care dintre ele?
-Uite, Rose, de exemplu... Îl iubeam... poetic, dacă vrei.
-Vreau să-mi explici ce înseamnă a iubi poetic! Ai, aşa, un stil de a te exprima, de dai fiori...
-Dau fiori proştilor, deştepţii nu mă iau în seamă... Că, presupun că era vorba despre fiori de plăcere!
-M-ai atacat!
-Rose de la Red, Red Rose de Robert Burns.
-Mi se pare o poezie cumplit de simplă. Gen cerul e albastru, florile-s colorate, eu te iubesc pe tine, zi-mi şi tu dacă se poate...
-Râzi ca o vacă! Mda, e cumplit de simplă pentru tine. Şi poate şi pentru mine acum, dar atunci o adusese la studiu şi mi se părea că e o dedicaţie.
-Era în programă, doamne!
-Ba nu era. N-am găsit-o în English my Love.
-Da, mă, bine, şi cum iubeai tu poetic, aşa?
-Nu-ţi voi mai suporta mult timp tonul ăsta...
-N-ai ce face. Atâta poţi, atâta zici, vorba ta.
-Păi, nu e dovadă de inteligenţă?
-Că eşti conştientă de prostia ta? Ba daaa...
-Băi, credeam că iubirea e venită din alte dimensiuni, deci nu avea legătură cu materia din care sunt făcută, cu carbonul, cu sângele, cu organele, cu creierul. Era o entitate care mă cotropise pentru că meritam şi eu şi merita şi el.
-Îţi dai seama ce ar fi profitat de el de iubirea ta poetică? Şi cum e cu pagina aia?
-Ah, n-ai uitat! Am păstrat-o pentru ziua în care Rose mi-ar fi declarat iubirea sa...
-Poetică!
-Ha.
-Hai, mă, că aşa şi era. Dacă tu aşa o simţeai, aşa era. Dacă acum, iubirea e rezultatul contopirii instinctelor cu amintiri din copilărie... aşa şi este.
-Mi-ar fi plăcut un interlocutor mai deştept decât mine ca să am ce învăţa...
-Nu există "mai deştept", pentru că ar trebui să existe mai întâi "deştept" pentru un "mai"... Înţelegi?
-Ştii cum s-a produs transformarea?
-Schimbarea.
-Transformarea.
-Cum s-a produs schimbarea?
-Transformarea s-a produs exact când am completat pagina aia blestemată, după ce el mi-a zis că n-a simţit aşa ceva pentru nimeni, iar Lili, o mai ştii pe Lili? iar Lili mi-a citat chestii de-ale lui, spuse ei, fireşte!
-Ei, hai mă, că poeţii au capacitatea de a iubi POETIC, mai multe odată... Ei bine, şi ginecologii şi psihologii şi inginerii... Moa, toţi sunteţi nişte poeţi! Şi cum te-ai transformat tu?
-Poc!
-Poc?
-Exact aşa.
-Bine, bine, dar în ce?
-În mine. Mă vezi?
-Da!
-E, uite aşa o să mor...
-Iubind... ne-poetic?
-Şi cu gândul că Rose a fost doar un vers dintr-o poezie fără rimă, scrisă de un amator şi premiată cu premiul special la un concurs de poezie pentru... ginecologi.
-Care au terminat tehnologie... La S.H....(nu, nu e vorba de second hand) Dar nu te speria, toţi am trecut prin asta în adolescenţă. De ce să nu păstrezi perioada aia ca pe o poezie rimată?
-Am şters-o!
-Rescrie-o!
-Bine, dar o fac în stilul meu. Pot s-o scriu sub formă de dialog cu tine?
-Da, dar ce-am avea noi de vorbit?
-Aş începe cu hai să vorbim serios acum...
-Noi două n-am vorbit niciodată serios...
-Păi, nu e dovadă de inteligenţă?
-Sunt câţiva care ţi-ar face semn, ntz, ntz, relativitatea, fetiţo...
-M-am gândit şi la asta. Altă dovadă...
-Şi mai sunt câţiva care ţi-ar face şi alt tip de semne...
-În versuri, le-aş întoarce gestul şi le-aş mai spune roşind:

O my Luve's like a red, red rose
That’s newly sprung in June;
O my Luve's like the melodie
That’s sweetly play'd in tune.

As fair art thou, my bonnie lass,
So deep in luve am I:
And I will luve thee still, my dear,
Till a’ the seas gang dry:

Till a’ the seas gang dry, my dear,
And the rocks melt wi’ the sun:
I will luve thee still, my dear,
While the sands o’ life shall run.

And fare thee weel, my only Luve
And fare thee weel, a while!
And I will come again, my Luve,
Tho’ it were ten thousand mile.


Nu voi spune nici măcar că pe mine nu mă mai atinge vreun strop din canicula fabricată într-un laborator malefic. Am terminat cu sutele de grade care mi se lipeau de piele ca plasticul scaunelor ieftine din grădină.
Nu voi spune nici că rafalele mă ocolesc acum de parcă aş fi leproasă şi n-ar vrea vântul să rămână fără aripi şi gheare. Ah, nu am de ce să spun că trăsnetul cade în forme pe lângă mine, dar nu cercuri, nu, de teamă să nu rămân acolo, ca într-o poveste cu magie neagră, şi să-i fur licuricii. De ce aş spune că ploaia se scurge pe marginile unei umbrele imaginare care-a luat de mult forma trupului meu? E atât de uscat pământul la picioarele mele, dar n-am să spun asta.
Nu voi spune nici că nu îmi mai e sete şi nici foame, nu mi-e greu şi nici nu mai ţip.
N-am nimic de spus. Nici măcar că respir de fiecare dată ca şi cum ar fi ultima şi că înghit zâmbete pentru că n-am decât O şansă. N-o să mai trăiesc vreodată, sau dacă se va întâmpla, cum naiba o să ştiu? Aşa că n-am nimic rău sau bun de spus, chiar dacă am nimerit ca dracu', într-un timp, loc, spaţiu... ah, n-am să le spun "nepotrivite"...