Şi pe acestea

Cerul se-ntinde sub tălpile mele,
Norii iau forme sublime sub ele.

Păsări rebele-şi frâng zborul timid,
Aerul plânge cu aspru acid.

Sus, peste Rai, străluceşte nimicul.
Apă din pietre inundă ibricul,
Se scurge pe tălpi şi le-neacă avântul,
Norii se-agaţă de mine ca gândul.

Vântul mă latră şi calc peste soare,
Fug peste Rai, în Infernul ce doare,
Cu dracii lui mici şi luminile-i chioare,
Găsesc mai mult sânge şi-l iau ca licoare.

Învăţ sfâşierea de suflete triste,
Cu ochii lor mari şi cu nasu-n batiste.
Le rup din cădere şi-atrag o furtună
Ce stinge lumina din Iadul cu humă.

Mă-ntorc jos, sub cerul ce-aşteaptă cuminte
Ca tălpile mele mult timp să-l alinte.
Dar singurul lucru ce-i mângâie vântul
Sunt ochii mei putrezi, sfidându-şi pământul.


Ar trebui să existe o lume de dincolo
pentru iubiri ca ale noastre...
Să se consume acolo
în adevarata lor splendoare.

Să se acopere universul
cu săruturi şi mângâieri,
Să nu mai moară lacrimile
Şi să plângă cu lumină întunericul.

Doamne, cumpăr loc in Paradis,
Dar lasă-mă să iubesc
Până mă voi transforma din nou
În om de nimic…

Şi tot asa!



II

Mi-am plâns de milă
Că sunt om şi nu sunt plantă...
Imaginându-mi că dacă aş fi plantă
Nu mi-aş plânge de milă.

Aş fi trăit clipe fără să le trăiesc,
Ca plantă nu m-aş mai fi întrebat dacă mai există
Alt loc pentru mine,
Crescând mereu în locul în care am murit...

Nici măcar mulţumire n-ar fi existat.
Aş fi fost şi atât.
Aşa cum sunt acum.
Numai că acum mi-e ciudă că îmi doresc să fiu altceva...

Mereu altceva. Altundeva, în alt timp...
Şi mai plâng pentru că dacă am fost şi plantă
Nu-mi mai amintesc de şi atunci
Îmi plângeam de milă.



III
Se despică cerul!
Îmi vine să vărs sângele şi să adun în vene aer;
Aş muri mai repede, numai să nu mai simt
cum se despică cerul
când realizez că voi muri.

Se cutremură marea!
Aş vrea sa jupoi muşchii şi să mă acopăr cu valuri;
Îmi vine să ucid, numai să nu mai simt
cum se cutremură marea
când realizez ca aţi putea muri.

Putrezeşte poezia!
Îmi vine să crestez creierul şi să îndes acolo Cuvântul;
Aş cerşi Divinitaţii, numai să nu mai simt
cum putrezeşte poezia
când realizez că nu există Divinitate...
Când realizez că nu exist şi nu existati.